“Împreună cuminecarea” lugojană

Pe de o parte, fie că ne place sau nu, trebuie să recunoaștem că nu suntem decât niște elemente ale unui sistem de semne, în care plecarea unui semn sau ivirea unuia nou devine semn și bulversează total legile de funcționare ale sistemului cu pricina. Pe de altă parte, apărută din rostirea Cuvântului Primordial, lumea se poate schimba prin cuvânt. Bunăoară, un scriitor veritabil nu propune doar un dublu imaginar al lumii reale, “un joc secund”, ci chiar o lume care tinde nu atât să o modifice pe cea plapabilă, cât să o substituie integral. Din această perspectivă, Universul însuși pare a fi lăuntrica așteptare a unui text aflat temporar în stadiul de intenție. Fiecare gest este expresia unui semnificații pierdute sau prea puțin cunoscute. Nici un gest nu e aleatoriu. După ce se consumă, el se ordonează în lanțul unei cauzalități al cărei rost nu-l pricepem sau l-am uitat. Universul, așa cum îl știm, constituie spațiul acumulărilor de semnificații aparent neconvergente, eterogene, dar care, de fapt așteaptă grația întâmplării care va veni (cât de întâmplătoare sunt întâmplările?) să le închege într-un text coerent. Momentul în care ultima semnificație va împlini textul, acordându-i Sensul coincide cu începutul unei revoluții în tot.

            După cum cuvintele, prin semnificatul lor, au o vibrație karmică în stare să creeze realități sau să dinamiteze destine, simbolurile pot structura o  comuniune pe acumularea sinergică a gândurilor trecute sau prezente ale indivizilor unui grup sau locuitori ai unui anume spațiu. Aceasta este egregora:  o acumulare impersonală de infoenergii, o entitate psihică ce se alimentează din mentalul colectiv și pe care-l hrănește la rândul său fie la solicitarea indivizilor în parte, fie la foamea de informație sau de energie a comunității. Egregora este puterea de a fi cumva, într-o “împreună cuminecare”.

         De la intenția de-a “prinde” și de-a aproxima această ființă nevăzută cu ajutorul unor simboluri străvechi au pornit cei doi autori.

Cercetarea începe de la informația documentară că, pe malul Timișului, Loja “Del” (“Sud”) a fost înființată la 11 aprilei 1911, sub obediența Marii Loje Simbolice a Ungariei, dar și de la descoperirea pe câteva clădiri ale orașului fie a unui ornament care înfățișează un compas așezat pe un echer, fie a unor Cornuri ale Abundenței, fie a celebrelor coloane Boaz și Jakin, fie chipul lui Bafomet.  În plus, la o privire de sus, cei doi autori reușesc să identifice pe rând, din dispunerea clădirilor purtătoare de simboluri ezoterice, compasul și echerul, șorțul masonic, dreptunghiul, perpendiculara, crucea. Descoperirile sunt multe si surprinzătoare. Casa Dan, Mushong sau Nepbank, Casa Ternovics, Biserica Refomată, Palatul Justiției sau  Cimitirul Ortodox, Biserica Minorită, Palatul Verteș, Casa Klein, Teatrul Municipal, Palatul Institutului de Credit Poporul, Palatul Reformat, Turnul “Sf.Nicolae”al vechii biserici, Palatul Bejan sau monumentele funerare ale lui Alfred și David Klein ori al lui Ioan Pongracz sunt doar câteva dintre edificiile care fie sunt pline de simbolistică masonică, fie se află situate pe axele de forță ale Egregoriei locale. Multe dintre ele poartă semnătura unui misterios arhitect: Armin Villanyi.

Între altele, se remarcă în carte două piese de forță. Mai întâi, încercând să explice simbolistica literelor latine I și P, adunate într-o monogramă nesofisticată, Crucea întoarsă și Porumbelul cu capul în jos , al alchimiștilor, este reprodus un text controversat: “Toldot Ieshu”, “o versiune peiorativă a vieții lui Isus, apărută ca reacție a comunității evreiești la creștinism”. Conform acestuia, un individ cu reputație proastă, Iosif Pandera, a înșelat vigilența fecioarei Miriam și a sedus-o. Din această relație, fata îl va naște pe Yehoshua, care se va numi mai târziu Yeshu. Rebel din fire, el reușește să sustragă din Templu Numele Inefabil al lui Dumnezeu, se proclamă Mesia și începe să facă minuni. Iritați, înțelepții cetății îl selectează pe Iuda Iskariotul, îl aduc la Sanctuar și îl învață Numele Inefabil. În urma unei confruntări aeriene cu Yeshu, acesta din urmă își pierde puterile și este condamnat la moarte, ucis și îngropat în afara orașului. Ucenicii lui îi fură trupul , încearcă să acrediteze ideea că s-a înălțat la cer, dar sunt dați în vileag și huliți că au crezut într-un fals profet. Cea de-a doua “piesă” o reprezintă o fotografie de grup făcută de Ladislau Naschitz în farmacia lugojeană “La Vulturul Alb”. Două elemente, cele trei puncte pe care le fac capacele unor flacoane și simbolul Dreptunghiului de pe casa de bani, îi fac pe cei doi autori să creadă că Naschitz a imortalizat o grupare de masoni. Între cei zece bărbați care pozează în posturi ce amintesc de “Cina Cea de Taină”, și câteva chipuri oglindite, se află și chipul unei tinere. Or, se știe, prezența unei femei într-o adunare masonică este o blasfemie și semnul unei trădări. Gândurile celor doi autori se duc imediat către celebra “Evanghelie a lui Iuda”, care o aduce la cina sacramentală pe Maria Magdalena, presupusa femeie a lui Isus: “Mesajele transmise astfel, sunt multiple. Lăsăm la o parte faptul că prin trădările lui Iuda Iscarioteanul și a lui Petru  avem iarăși confirmarea, că poza comunica date mai speciale. Ne rezumăm la a spune că prin oglindirea celor din fotografie, care se declară masoni, se exprimă faptul că și cei prezenți la Cină trebuie văzuți ca lojă. Apoi, prezența femeii în poză, sugerează că cei fotografiați sunt de acord cu teoria că Maria din Magdala a fost prezentă în seara cu pricina, printre bărbați și nu Ioan, cum oficial se spune. Privit în ansamblu avem geneza interdicției femeilor în masonerie și a locului de unde a purces tradiția că femeia în lojă însemna trădarea masoneriei”.

                 Vreme de trei luni, Patricia Ghemeș și Ovidiu Dan bat cu pasul Lugojul, descoperă și fotografiază simboluri, le pun în contexte hermeneutice lămuritoare, cer sfaturi unor prieteni de peste hotare.

“Diagnosticele” lor sunt docte și limpezi. Frugale și “la obiect”, fiecare dintre ele se pretează, însă, oricând unui studiu separat și aprofundat. Important este faptul că ei nu pornesc de la o pre-concepție pe care vor cu orice preț să o demonstreze, nu caută acolo unde nu e nimic de găsit. Dimpotrivă, ceea ce este mirabil, fascinant și straniu deopotrivă este faptul că cei doi autori nu “forțează” cu nimic demersul lor explicativ. Descoperile vin natural, una după alta, una din alta, se adaugă, se întrepătrund, își înlănțuie semnificațiile, deschid uși către perspective năucitoare, se așează într-o sintaxă pe cât de incredibilă, pe atât de simplă.

Concluzia muncii lor frenetice este o frază prin care Egregora Lugojeană se exprimă și demonstrează ceea ce era de demonstrat: “Sub controlul (Echerul și Compasul) Divinității (Triunghiul Echilateral), munca constructorilor operativi și speculativi (Șorțul) însoțită de verticalitatea morală și transcendentală (Perpendiculara) salvează și ocrotește credința și valorile spirituale (Crucea) pe întreg pământul”.

Pe lângă noutatea adusă de stilul literar al investigației istorice, care o plasează undeva în pragul reportajului alert, ca și cele descoperite la Mediaș și Dumbrăveni, “Egregora de la Lugoj” reprezintă o contribuție majoră la destul de firava literatură masonică românească a ultimelor două decenii.

                                                Ciprian Chirvasiu